SCA IORDĂCHESCU & ASOCIAŢII ORGANIZEAZĂ STAGII DE PRACTICĂ PENTRU STUDENŢI

13 august 2018

Dacă sunteţi student în anul 3 sau 4 al Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca şi doriţi să activaţi în cadrul unei echipe moderne, creative şi profesioniste de avocaţi – ce îmbină inclusiv componenta academică prin prezenţa în cadrul colectivului a mai multor cadre didactice universitare de la UBB Cluj-Napoca – vă rugăm să ne transmiteţi o scrisoare de intenţie şi CV-ul pe adresa daniel.nitu@iordachescu-law.ro (indicând în cuprinsul subiectului mesajului prenumele şi numele Dvs., respectiv departamentul în cadrul căruia aţi dori să activaţi - civil sau penal).

Studenţii selectaţi vor fi contactaţi pentru a participa la un interviu, la începutul lunii septembrie.

Activitatea de practică se va desfăşura la sediul societăţii din Cluj-Napoca, pentru o durată între 3 – 6 luni şi va include participarea la toate activităţile specifice profesiei.

Calendar:

30 august 2018: termen limită pentru expedierea scrisorii de intenţie şi a CV-ului;
3 septembrie: comunicarea rezultatelor iniţiale şi programarea studenţilor pentru interviuri;
15 septembrie: comunicarea rezultatelor finale
1 octombrie: începerea stagiilor de practică.