“Calculul termenului de prescripție specială a răspunderii penale când cauza a fost suspendată pentru soluționarea unei excepții de neconstituționalitate” – avocat Milu Constantin TIMOCE
Prezentul studiu pleacă de la constatarea existenței în practica judiciară a unor opinii, sau chiar soluții, potrivit cărora termenul prescripției speciale a răspunderii penale ar fi suspendat pe perioada în care judecata cauzei penale a fost la rândul ei suspendată ca urmare a invocării în fața instanței de judecată a unei excepții de neconstituționalitate[1], sens în care această perioadă nu ar trebui luată în considerare la calculul termenului prescripției speciale a răspunderii penale.
întrebarea la care vom încerca să răspundem pe parcursul acestei analize este aceea dacă termenul prescripției speciale a răspunderii penale poate fi suspendat.
Potrivit doctrinei[2] prescriția răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict, născut prin săvârșirea unei infracțiuni, ca urmare a nerealizării lui într-un anumit termen prevăzut de lege. Pornind tocmai de la rațiunea necesității tragerii la răspundere penală a făptuitorilor într-un termen cât mai scurt de la data săvârșirii faptelor, legiuitorul român a înțeles să instituie termene, în funcție de gravitatea infracțiunilor, în care neluarea unei măsuri punitive să aibă ca efect înlăturarea răspunderii penale prin intervenția prescripției.
în privința termenelor de prescripție, a modului de calcul al acestora, a întreruperii sau suspendării cursului lor, dispozițiile legale cuprinse în art. 122, 123 și 128 din Codul penal oferă o imagine de ansamblu asupra acestei instituții și nu crează dificultăți sporite. însă, pe lângă aceste prevederi, legea cuprinde și o normă specială. Art. 124 Cod penal intitulat marginal tocmai “Prescriția specială” arată faptul că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă o dată[3]. Se impune precizarea că prevederile art. 124 Cod penal fac trimitere exclusivă doar la întreruperea cursului prescripției prevăzut de art. 122, nu și la suspendarea acestuia.
Textul legal invocat nu ridică probleme în situația calculării termenului de prescripție specială a răspunderii penale în cazul intervenției unor situații de întrerupere a termenului de prescripție, însă generează discuții raportat la situația în care termenul de prescripție general a fost suspendat.
Fiind pusă în fața necesității rezolvării unei astfel de situații, instanța supremă – înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală printr-o hotărâre relativ recentă – Decizia penală nr. 3473/2010, a statuat că “în cazul în care judecata a fost suspendată, în temeiul vechiului art. 303 alin. (6) C. proc. pen., pe perioada soluționării unei excepții de neconstituționalitate, dispozițiile art. 124 C. pen. sunt incidente, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 C. pen., la care se adaugă încă jumătate din durata acestuia și perioada suspendării judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, s-a împlinit.” Practic, prin această soluție de speță s-a decis faptul că termenul special de prescripție prevăzut la art. 124 Cod penal poate fi suspendat, urmând ca acesta să fie calculat și în funcție de perioada în care judecarea cauzei a fost suspendată ca urmare a invocării și soluționării unei excepții de neconstituționalitate.
O soluție identică, însă nedefinitivă, a fost avută în vedere de instanța Tribunalului București – Secția I Penală[4], care într-o cauză[5] aflată încă pe rolul instanței, fiind solicitată să rezolve o chestiune similară cu cea mai sus expusă a apreciat că termenul prescripției speciale nu ar fi împlinit întrucât pe parcursul cercetării judecătorești cauza a fost suspendată pentru soluționarea unei excepții de neconstituționalitate[6].
Se pare că această problemă a calculării termenului de prescripție specială în situația în care procesul a fost suspendat ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate a fost luată în discuție de secția de specialitate a instanței supreme în cadrul atribuțiilor privind unificarea practicii judiciare. într-un comunicat de presă a ICCJ[7] datat 22 iulie 2011 se arată că problema de drept privind calcului prescripției speciale în cazul suspendării pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate – problemă de drept ridicată în decizia nr. 3473 din 06 octombrie 2010 a Secției penale a înaltei curți de Casație și Justiție – a fost discutată în ședința secției de specialitate a instanței supreme din data de 4 iulie 2011, fiind adoptată în unanimitate prin vot soluția potrivit căreia termenul de prescripție specială intervine numai la momentul la care termenul de prescripție, la care se adaugă jumătate din acest termen și perioada suspendării judecății, s-a împlinit. în continuare se arată că acestă decizie a fost transmisă tuturor președinților secțiilor penale ale curților de apel; are valoare îndrumătoare pentru toți judecătorii români și a fost adoptată de Secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul atribuțiilor privind unificarea jurisprudenței;
Lăsând la o parte modalitatea în care hotărârea sus amintită a căpătat valoarea unei decizii de îndrumare fără ca în acest sens să fie promovat sau soluționat un recurs în interesul legii, trebuie remarcat contextul unei astfel de decizii, influențată în mod evident de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV). De altfel, comunicatul de presă invocat vizează tocmai poziția instanței supreme cu privire la constatările și recomandările cuprinse în Raportul anual din iulie 2011 al Comisiei Europene către Parlament și Consiliu asupra progreselor României în cadrul MCV.
Raportat la aceste realități, apreciem că poziția instanței supreme raportat la problema de drept discutată nu a avut în vedere interpretarea textului legal în litera și spiritul acestuia, conform voinței legiuitorului, ci s-a raportat la aspecte conexe, ce țin exclusiv de politicile penale într-un anumit context dat.
Revenind asupra situației supusă analizei, credem că soluția promovată drept decizie îndrumătoare este cel puțin criticabilă raportat la argumentele ce le vom prezenta în continuare.
Având în vedere principiul prescriptibilității răspunderii penale recunoscut în dreptul penal român[8], pe lângă termenele generale de prescripție al căror calcul poate fi influențat de întreruperi sau suspendări, în legislație a fost prevăzut și un termen maximal de prescriție definit de art. 124 Cod penal. Acest termen a fost stabilit tocmai pentru a nu ajunge în situația inacceptabilă a imprescriptibilității.
Așa cum am aratătat, prevederile art. 124 arată că prescripția răspunderii penale intervine oricâte întreruperi ar exista dacă termenele prevăzute de art. 122 sunt depășite cu încă o dată, însă nu face precizări cu privire la situația suspendării termenelor generale de prescripție. O astfel de prevederea apreciem că nici nu ar fi necesară atâta vreme cât în cazul termenului de prescripție special acesta se consideră a fi îndeplinit dacă a fost depășit cu încă o dată, indiferent câte întreruperi ar fi intervenit pe parcursul acestuia. Aici trebuie să ne raportăm și să avem în vedere efectele întreruperii cursului prescripției și efectele suspendării aceluiași curs. Dacă în cazul întreruperii, astfel cum este aceasta prevăzută de art. 123 Cod penal, începe să curgă un nou termen de prescripție, în cazul suspendării termenului general de prescripție, cursul termenului doar se suspendă, urmând ca acesta să-și reia cursul după încetarea cauzei de suspendare. Ca atare, din punct de vedere a efectelor produse de cele două instituții apte să influențeze calcularea termenelor de prescripție, întreruperea generează efecte mult mai grave din perspectiva calculării termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infractor. Raportat la rațiunea stabilirii unui termen maximal în care poate interveni prescripția răspunderii penale, susținem că intenția legiuitorului român a fost aceea de a exclude orice situație de natură a aduce atingere acestui termen, inclusiv situațiilor de întrerupere a cursului prescripției. Tocmai de aceea, apreciem și noi, alături de alți autori[9], că termenul de prescripție specială nu poate fi influențat de suspendare, așa cum nu poate fi influențat de întrerupere.
în situația invocării unei excepții de neconstituționalitate, potrivit art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, articol actualmente abrogat prin Legea nr. 177/2010, judecarea cauzei se suspenda până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională. Este în măsură acest gen de suspendare să influențeze termenul de prescripție?
în mod evident, invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești prezintă un interes general și nu unul particular doar pentru autorul excepției, situație în care ar fi de neconceput ca autorul excepției să nu mai beneficieze de prescripția specială doar pentru că a uzat de un drept constituțional[10].
Analizând natura suspendării prevăzută de art. 303 alin. 6 s-a apreciat pe bună dreptate că aceasta nu reprezintă o suspendare efectivă a procesului penal, ci se dispune o suspendare formală[11], tocmai pentru a se evita pronunțarea unor soluții judecătorești întemeiate pe texte legale ce contravin legii fundamentale. Mai mult, a fost avut în vedere faptul că dispozițiile legale în vigoare anterior abrogării permiteau ca pe perioada de suspendare a judecății să se realizeze o serie de acte cu caracter de continuitate în desfășurarea procesului – luarea sau menținerea măsurilor preventive, a măsurilor asiguratorii sau de siguranță, precum și măsurile de supraveghere specială a inculpatului[12].
O atenție sporită trebuie acordată și condițiilor prevăzute de art. 128 Cod penal care reglementează modalitatea în care operează suspendarea prescripției. Aliniatul 1 al articolului menționat arată că prescripția este suspendată pe timpul cât o dispoziție legală (…) împiedică continuarea procesului penal. Or, în cazul suspendării prevăzută de art. 303 alin. 6 Cod procedură penală, aceasta nu constituia o cauză efectivă de împiedicare a continuării procesului, ci reprezenta o etapă a acestuia, chiar dacă formal se dispunea suspendarea judecății[13]. în niciun caz nu se poate susține că invocarea unei excepții de neconstituționalitate, tocmai prin implicațiile pe care verificarea controlului de constituționalitate le are, este în măsură să impiedice continuarea procesului penal. Apreciem că nici din această perspectivă nu se poate pune problema suspendării cursului prescriției speciale a răspunderii penale pe perioada soluținării unei excepții de neconstituționalitate, atâta timp cât însăși exigențele prevăzute de art. 128 Cod penal nu sunt îndeplinite.
Este de necontestat că prescriptibilitatea răspunderii penale operează exclusiv în favoarea infractorului, legiuitorul înțelegând ca prin această cauză care înlătură răspunderea penală să amendeze lipsa de reacție a statului în sancționarea faptelor infracționale. De cele mai multe ori însă, această lipsă de reacție poate fi imputată organelor judiciare, care din varii motive nu au avut capabilitatea de a stinge raportul juridic penal prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive. Nu este mai puțin adevărat și faptul că o dată declanșate procedurile penale împotriva infractorului acesta încearcă de cele mai multe ori tergiversarea soluționării cauzei, fie pentru a fi supus cât mai târziu rigorilor sancțiunilor de natură penală, fie pentru a beneficia de efectele prescripției. Cu toate acestea, atâta vreme cât modalitatea de organizare a apărării nu contravine dispozițiilor procedurale, utilizarea tuturor mijloacelor de apărare prevăzute de lege, inclusiv a formulării unor excepții de neconstituționalitate, nu poate fi imputată inculpatului, chiar dacă prin aceasta s-a urmărit și dilatarea timpului în vederea împlinirii termenului de prescripție. A constata că termenul de prescripție încetează a mai curge în favoarea inculpatului care în mod intenționat tergiversează judecata cauzei înseamnă a adăuga la lege, întrucât prescripția nu este condiționată în niciun fel de atitudinea procesuală, chiar culpabilă, a infractorului.
Toate aceste argumente ne crează convingerea că interpretarea potrivit căreia la calcularea termenul de prescripție specială prevăzut de art. 124 trebuie adăugată și perioada în care cauza a fost suspendată în temeiul art. 303 alin. 6 pe perioada soluționării de către Curtea Constituțională a unei excepții neconstituționalitate, contravine principiilor de drept recunoscute de către legislația noastră penală, dar și voinței legiuitorului.
Nu putem încheia prezentul studiu fără a ne îndrepta atenția asupra modalității în care prescripția răspunderii penale este reglementată în noul Cod penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, ce va intra în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin legea de punere în aplicare.
La fel ca și în actuala reglementare, noul Cod penal reglementează prescriția ca una dintre cauzele care înlătură răspunderea penală, principiului prescriptibilității acesteia acordându-i-se importanța cuvenită în cadrul art. 153 – 156. Dispozițiile privind prescripția răspunderii penale din noul Cod penal sunt similare, la nivel de principiu, cu cele aplicabile astăzi, în ceea ce privește efectele, calcularea termenelor de prescriție, întreruperea sau suspendarea acestora, cu mici diferențe.
în privința excepțiilor de la principiul prescriptibilității art. 153 alin. 2 din noul Cod penal arată că sunt imprescriptibile infracțiunile de genocid, contra umanității și de război. în schimb, actualul Cod penal include în sfera infracțiunilor imprescriptibile infracțiunile contra păcii și omerii, infracțiunile prevăzute la art. 174 – 176, dar și infracțiunile intenționate care au avut ca urmare moartea victimei, prevedere cuprinsă în art. 121 alin. 2[14]. în actuala reglementare sfera infracțiunilor imprescriptibile este mult mai largă decât cea din noul Cod penal ce urmează să intre în vigoare, fiind evidentă inconsecvența legiuitorului sub acest aspect.
în privința termenelor de prescripție generală, acestea sunt oarecum similare, cu câteva elemente de noutate în privința calculării lor. Dacă actuala reglementare face trimitere explicită doar la data de la care începe să curgă termenul de prescripție în cazul infracțiunilor continue și continuate (art. 122 alin. 2), noul Cod penal în art. 154 alin. 2 face trimitere și la modul de calcul al termenului de prescripție în cazul infracțiunilor de obicei și a infracțiunilor progresive. De asemenea, noul Cod penal cuprinde o dispoziție specială în art. 154 alin. 4 care arată că în cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului. în această situație specială, limitată strict la infracțiunile contra libertății și integrității sexuale comise împotriva minorilor, data de la care se calculează termenul de prescriție a fost prorogată până la momentul împlinirii majoratului sau a decesului minorului, fiind o excepție de la principiul instituit de art. 154 alin. 1 prima teză, potrivit căruia termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.
în privința întreruperii cursului prescripției, spre deosebire de actuala reglementare în care se arată că prescripția este întreruptă prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, se comunică învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal, noua reglementare prevede că termenul de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, fără ca actul întocmit să fie condiționat de comunicare către învinuit sau inculpat. Practic, orice act de procedură efectuat pe parcursul cauzei, indiferent dacă potrivit legii acesta trebuie sau nu comunicat învinuitul sau inculpatului, are ca efect întreruperea cursului prescripției, și curgerea unui nou termen ab initio.
Ca element de noutate, viitoarea legislație penală are în vedere un caz special de întrerupere a cursului prescripției, respectiv în situația în care este admisă în principiu o cerere de redeschidere a procesului penal – art. 155 alin. 5.
în noul Cod penal, prescripția specială nu este prevăzută într-un articol distinct ca în actuala legislație, însă are corespondent în aliniatul 4 al art. 155 ce reglementează întreruperea cursului prescriției speciale. Textul legal invocat arată că termenele prevăzute în art. 154, dacă au fost depășite cu încă jumătate, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni. Două aspecte merită punctate aici. Pe de o parte, noua legislație nu mai are în vedere instituția prescriției speciale, întrucât din redactarea textului legal se deduce faptul că legiuitorul a perceput situația exclusiv prin prisma îndeplinirii termenului de prescripție, apreciind că acesta este îndeplinit oricâte întreruperi ar interveni, dacă este depășit cu încă jumătate. Oricum, sub aspectul efectelor, depășirea termenelor generale cu încă jumătate este identic cu efectul produs de prescripția specială în actuala reglementare. Pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea aceeași inconsecvență de reglementare. Noul Cod penal arată că termenul de prescripție general este îndeplinit oricâte întreruperi ar interveni, dacă a fost depășit cu incă jumătate, în timp ce legislația în vigoare arată că acest termen este îndeplinit dacă a fost depășit cu încă o dată. Trebuie precizat că înainte de modificare Codului penal prin Legea nr. 63/2012 prescripția specială opera dacă termenul era depășit cu încă jumătate, reglementarea fiind identică cu legislația ce urmează a intra în vigoare. Ca atare, nu putem să nu ne întrebăm care a fost rostul modificării actualului Cod penal cu privire la majorarea termenului de prescripție specială în contextul în care acesta urmează a fi abrogat și a se reveni la vechea reglementare? Inconsecvența pare cu atât mai evidentă, iar efectele Legii nr. 63/2012 mai lipsite de relevanță, cu cât, și în actuala și în viitoarea reglementare se aplică principiul legii penale mai favorabile.
Raportat la suspendarea cursului prescripției răspunderii penale, dispozițiile art. 156 alin. 2 din noul Cod penal sunt identice cu cele cuprinse în art. 128 alin. 1 și 3 din actualul Cod penal.
Nu în ultimul rând, prevederile art. 129 Cod penal cu privire la termenele de prescripție pentru minori se regăsesc și în viitoarea legislație, fiind preluate în art. 131.
[1] Până la modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, al Codului de procedură civilă și al Codului de procedură penală al României, alin. 6 al art. 303 din C.proc.pen. prevedea faptul că instanța suspendă judecata prin încheiere motivată și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției. O prevedere similară era cuprinsă în art. 29 alin 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Ambele texte normative invocate au fost abrogate prin dispozițiile Legii nr. 177/2010.
[2] C. Mitrache, Drept penal roman – Partea generală, ediția a IV-a revăzută și adăugită, Casa de editură și presă Ĺžansa, București 2000, p. 275
[3] Art. 124 Cod penal a fost modificat prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și al Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 258/19 aprilie 2012. Anterior acestei modificări textul art. 124 Cod penal prevedea că pentru a opera prescripția specială termenul general de prescripție trebuie să fie depășit cu jumătate.
[4] Tribunalul București – Secția I Penală, încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul penal numărul 30041.01/3/2006.
[5] Cauza a fost mediatizată pe larg în presă fiind cunoscută ca “Dosarul Rompetrol”. încheierea prin care Tribunalul București – Secția I Penală s-a pronunțat asupra prescripției speciale a răspunderii penale la data de 16 noiembrie 2011 a fost postată pe site-ul www.luju.ro
[6] Din lecturarea încheierii de ședință reiese faptul că judecătorul fondului a avut în vedere la pronunțarea acestei soluții exclusiv decizia penală nr. 3473/2010 a ICCJ.
[7] Comunicatul de presă invocat poate fi vizualizat pe site-ul ICCJ – www.scj.ro – la rubrica Communicate de presă.
[8] Cu excepțiile expres prevăzute de lege potrivit cărora un grup restrâns de infracțiuni sunt imprescriptibile
[9] C. Bulai, Manual de drept penal – parte generală, ed. All, București 1997, p. 338
[10] O. Rădulescu, P. Rosenberg, A. Tudor, Probleme controversate în legătură cu prescripția specială a răspunderii penale, în Revista Dreptul, nr. 3/2008, p. 165
[11] O. Rădulescu, P. Rosenberg, A. Tudor, op. cit., p. 165
[12] I. Griga, O ipoteză de suspendare a prescripției răspunderii penale, în Revista de Drept Penal, Anul XVII, nr. 4/2011, p. 60
[13] Aici nu trebuie pierdut din vedere faptul că anterior abrogării art. 303 alin. 6 practica instanțelor judecătorești a fost în sensul că deși se dispunea sesizarea Curții Constituționale cu judecarea unei excepții de neconstituționalitate, cauza nu era suspendată. O astfel de jurisprudență era împărtășită la momentul respectiv chiar de Secția penală a înaltei Curții de Casație și Justiție. Chiar dacă în esență vizează alte aspecte, relevantă din prisma unei astfel de situații este decizia penală nr. 2554/02.07.2009 pronunțată de ICCJ – Secția penală.
[14] înfracțiunile cuprinse în art. 174-176, dar și infracțiunile intenționate ce au avut ca urmare moartea victimei intră în sfera infracțiunilor imprescriptibile ca urmare a modificării codului penal prin Legea nr. 27/2012 în vigoare din data de 23 martie 2012.
Milu-Constantin TIMOCE