Din nou despre TVA și studio-urile de videochat. Lipsa de transparență a autorităților fiscale
I. Este deja binecunoscut faptul că, în ultimii ani, organele fiscale au demarat acțiuni de control la sursa TVA la studio-urile de videochat, adică la acele societăți care sprijină modelele (cu care au încheiate contracte individuale de muncă sau colaborează în alte forme asociative) în oferirea de sesiuni erotice în direct (live) prin intermediul unei camere web către diverse persoane aflate în diferite colțuri ale lumii. Ca modalitate de operare, modelele accesează site-uri web deținute și gestionate de societăți din străinătate; aceste societăți încasează veniturile de la clienții finali, urmând ca o parte din venituri să o transfere către studio-urile de videochat care, la rândul lor, transferă o parte către modele.
Aplicând pătimaș, dar irațional o hotărâre pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 568/17 Geelen ce a analizat servicii prestate în perioada 2006 – 2009 (!) și fără a ține cont nici de schimbările legislative, nici de evoluția tehnologiei de atunci și până în prezent, organele fiscale au considerat că pentru veniturile obținute de studio-urile de videochat de la societățile străine deținătoare ale site-urilor web se datorează TVA în România.
II. Mai puțin cunoscută este, însă, împrejurarea că România a solicitat Comitetului TVA constituit la nivelul Comisiei Europene, printr-o scrisoare din 14 ianuarie 2021, să-și exprime un punct de vedere față de aplicarea TVA-ului la serviciile prestate de studio-urile de videochat. Mai exact, Comitetul TVA a fost întrebat dacă, având în vedere regulile instituite prin Directiva TVA transpusă în Codul fiscal român, aceste servicii pot fi considerate ca fiind prestate în România și, prin urmare, dacă TVA-ul trebuie impus în sarcina studio-urilor de videochat.
Printr-un document de lucru („working paper”) întocmit la Bruxelles în 22 martie 2021, Comitetul TVA a analizat situația adusă în discuție de autoritățile fiscale române. După ce a descris pe larg modalitatea de operare a celor implicați (modele, studio-uri, operatori site-uri web), utilizând inclusiv figuri grafice pentru a ilustra fluxul de conținut și de bani, Comitetul TVA a apreciat că există trei demersuri posibile pentru a aborda serviciile prestate de studio-uri în beneficiul operatorilor de site-uri web:
1. să fie considerate ca fiind servicii furnizate pe cale electronică, impozitate în locul unde beneficiarul/clientul își are sediul;
Totuși, Comitetul TVA a constatat că serviciile prestate în cadrul lanțului de furnizare par să depășească „intervenția umană minimă” necesară pentru catalogarea serviciilor ca fiind furnizate pe cale electronică, astfel încât încadrarea în această categorie nu este posibilă.
2. să se analizeze dacă diferitele părți implicate în lanțul de furnizare acționează ca intermediari pentru furnizarea principală, ceea ce duce apoi la stabilirea naturii a ceea ce se consideră a fi furnizarea principală;
Din analiza Comitetului TVA a rezultat, însă, că nici între studio-urile de videochat și operatorii site-urilor web, nici între operatorii site-urilor web și clienții finali nu se identifică servicii de intermediere.
3. să fie considerate ca fiind servicii legate de acordarea accesului la evenimente de divertisment, impozitate în locul unde evenimentele se desfășoară efectiv;
Această ipoteză a fost avută în vedere de organele fiscale române pentru emiterea unor decizii de impunere cu sume colosale, apreciindu-se că studio-urile de videochat acordă accesul la evenimente de divertisment, iar locul unde evenimentele se desfășoară efectiv ar fi, din perspectiva hotărârii Geelen, la locul unde prestatorul este stabilit – adică în România.
Cu toate acestea, Comitetul TVA a ajuns la concluzia conform căreia serviciile prestate de studio-uri nu intră nici în această categorie, întrucât:
- intrarea la „evenimente” este administrată prin intermediul conturilor create de utilizatorii finali la operatorii site-urilor web. Doar acești operatori acordă sau restricționează accesul la prestații/„streaming în direct (live) al conținutului digital”;
- studio-urile de videochat vând conținut digital live operatorilor site-urilor web, nefiind implicate în niciun fel în relația cu clienții finali. Faptul că studio-urile de videochat dețin instrumentele și echipamentele (inclusiv echipamentele IT) utilizate de modele pentru realizarea/crearea conținutului digital nu pare să intre sub incidența conceptului de „acordare a dreptului de acces la un eveniment”. Aceste instrumente permit realizarea conținutului digital și nu intrarea efectivă la evenimente;
- mai mult decât atât, în urma operațiunii efectuate, operatorii site-urilor web dobândesc drepturile de autor pentru conținutul digital, de unde ar rezulta că este vorba despre o furnizare a unui drept necorporal.
Prin urmare, conform Comitetului TVA, întrucât regula specială (locul prestării serviciilor = locul unde evenimentele se desfășoară efectiv) nu este incidentă, se aplică regula generală privind locul impozitării între persoane impozabile, astfel cum este aceasta prevăzută la art. 44 din Directiva TVA [și la art. 278 alin. (2) Cod fiscal]: locul prestării serviciilor = sediul operatorilor site-urilor web.
Rezultă, deci, că serviciile studio-urilor de videochat nu sunt prestate în România și, prin urmare, acestora nu le revine obligația de a colecta și de a plăti TVA-ul aferent la bugetul de stat.
III. Răspunsul Comitetului TVA la întrebarea adresată de autoritățile fiscale române nu a fost nici tradus, nici făcut public de către acestea din urmă, deși Ministerul Finanțelor Publice a punctat, în solicitarea transmisă, faptul că, după cum au indicat studio-urile de videochat, niciun alt stat membru nu adoptă o astfel de abordare în ceea ce privește interpretarea și consecințele hotărârii Geelen. Or, în măsura în care, într-adevăr, poziția celorlalte state membre nu ar fi similară cu punctul de vedere al autorităților fiscale române, studio-urile de videochat din țara noastră ar fi dezavantajate.
În acest context în care Ministerul Finanțelor Publice a subliniat situația nefavorabilă în care s-ar afla studio-urile de videochat românești în cazul în care opinia sa nu ar fi însușită de Comitetul TVA (format din reprezentanți ai statelor membre și ai Comisiei), credem că nepublicarea și neaplicarea răspunsului oferit de acest Comitet în cadrul inspecțiilor fiscale efectuate este o ilustrare a relei-credințe a autorităților fiscale române în raport cu proprii contribuabili. Nu vedem cum o astfel de abordare ar putea să conducă vreodată la atingerea dezideratului exprimat de șeful ANAF atunci când a arătat că „ANAF-ul este o instituție integră și este anormal ca din cauza câtorva inspectori care și-au pierdut reperele morale să fie aruncată o anatemă asupra întregii instituții. (…) Știu că fiscul nu poate să fie iubit, dar cred că ANAF-ul poate să devină respectat”.
Ilustrativă este și împrejurarea că, în litigiile în care a fost prezentat instanței acest document de lucru al Comitetului TVA, după ce el a fost identificat și tradus, reprezentanții acelorași organe fiscale care nu au publicat și nu s-au conformat îndrumărilor unei instituții care – este rezonabil să credem – stăpânește mai bine materia TVA-ului, au invocat faptul că depunerea lui ar fi inadmisibilă pentru că nu a fost depus și odată cu contestația, schimbându-se cauza acțiunii (?!).
Articol semnat de Livia-Maria Roman, Avocat Iordăchescu & Asociații.