Skip to content
ALI_8955

Georgiana Sabo

Georgiana Sabo, specializată în domeniul dreptului penal și procesul penal, este alături de Iordăchescu & Asociații încă de la înființare, coordonând mult timp activitatea biroului secundar din București. În acest context, a devenit parte din echipa societății care a acordat și acordă în continuare asistență juridică sau reprezentare persoanelor cercetate în numeroase cazuri penale de renume din România. A dobândit astfel o vastă experiență în infracțiuni de corupție, de serviciu, infracțiuni economice, precum și în infracțiuni privind piața de capital.

Din punctul de vedere al avocatului combatant, prețuiește cel mai mult dosarele în care se luptă și obține achitarea clienților nevinovați, însă urmăriți penal. Dar, ca avocat pledant, dacă ar fi să identifice momentul favorit din experiența ei profesională, atât din punctul de vedere al complexității speței, cât și al sentimentului de împlinire pe care l-a avut și pe care îl urmărește constant, acesta ar fi acela în care a pledat cu succes în fața Curții Constituționale a României, iar aceasta a admis excepția de neconstituționalitate invocată cu privire la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combatarea evaziunii fiscale (așa-numitul stopaj la sursă).

Absolventă a facultății de drept a UBB Cluj-Napoca, Georgiana Sabo și-a continuat studiile cu două masterate în specializarea ”Negocieri juridice și politice” și „Drept administrativ și administrație publică„.

georgiana.sabo@iordachescu-law.ro
+40 740 075 987