Iordăchescu & Asociații obține o decizie de achitare definitivă la Curtea de Apel Oradea într-un dosar de corupție instrumentat de DNA
Clienta noastră a fost trimisă în judecată în 2016 de către DNA ST Oradea sub acuzația de complicitate la luare de mită faptele fiind reținute ca fiind săvârșite în termenul de încercare al unei condamnări anterioare.
După o primă soluție de achitare, obținută în 2017, la Tribunalul Bihor, astăzi 1.11., după 4 amânări de pronunțare, Curtea de Apel Oradea, a respins apelul declarat de DNA și a consfințit definitiv soluția de achitare obținută în primă instanță. Concomitent instanța de control judiciar a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică efectuate în cauză cu sprijinul SRI și a probelor derivate din acestea.
Decizia este una uriașă, dat fiind faptul că în acuzare procurorii s-au folosit inclusiv de o așa-zisă declarație de recunoaștere din partea clientei noastre obținută în circumstanțe destul de neguroase anterior momentului în care echipa noastră de avocați a intrat în cauză.
De asemenea, datorită faptului că acuzațiile aduse clientei noastre se refereau la fapte pretins a fi săvârșite în termenul de încercare al unei condamnări anterioare suspendate, o soluție de condamnare ar fi presupus obligatoriu o pedeapsă cu executare în penitenciar. Mulți ani!
Asistența clientei în fața instanțelor de judecată a fost asigurată de o echipă de avocați Iordachescu & Asociatii formată din Horea Stan și Florin Roman.