“Nulitatea actelor de procedura in NCPC” – avocat Raluca STOINEA
Noul Cod de procedură civilă (în continuare NCPC) reglementează nulitatea actelor de procedură civilă în cuprinsul art. 174-179.
1. Definiție. O noutate adusă de NCPC o constituie introducerea definiției nulității actelor de procedură civilă, care până în prezent a fost concepută exclusiv de către doctrină, prin raportare la dispozițiile art. 105-106 din actualul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 174 NCPC, nulitatea actelor de procedură civilă reprezintă “sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă”.
Apreciem că definiția nulității actelor de procedură civilă în forma reglementată de art. 174 NCPC este incompletă, întrucât nu face nicio referire cu privire la efectele acesteia asupra actelor de procedură anterioare sau ulterioare actului desființat.
în acest sens, facem trimitere la una dintre numeroasele definiții conferite nulității actelor de procedură civilă de către literatura de specialitate [1], definiție pe care o apreciem ca fiind cuprinzătoare: “nulitatea reprezintă o sancțiune ce determină ineficiența actelor de procedură îndeplinite fără respectarea regulilor de desfășurare ale procesului civil și care se poate răsfrânge și asupra actelor anterioare sau ulterioare” (subl. R.S.).
2. Clasificare. Nulitatea actelor de procedură civilă se clasifică potrivit art. 174 și urm. NCPC după cum urmează:
a) nulitate absolută – atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public (art. 174 alin. 2); nulitate relativă – atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat (art. 174 alin. 3)
b) nulitate condiționată – actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia (art. 175 alin. 1); nulitate necondiționată – nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, și se aplică în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: capacitatea procesuală, reprezentare procesuală, competența instanței, compunerea sau constituirea instanței, publicitatea ședinței de judecată, alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel (art. 176)
Deși legiuitorul nu a reglementat expres și alte forme ale nulității actelor de procedură civilă, limitându-se doar la a face trimitere la acestea (ex. nulitate totală sau parțială – art. 174, nulitate expresă – art. 175 alin. 2), este evident că clasificarea de mai sus nu este exhaustivă, completându-se cu:
c) nulitate expresă – atunci când sancțiunea nulității este prevăzută expres de lege [2] (ex.: art. 56 alin. 3 – nulitate absolută pentru lipsa capacității de folosință a părții care a redactat actul, art. 83 alin. 3 și 4 – nulitate absolută a recursului, a contestației în anulare sau a revizuirii în cazul în care cererea a fost redactată de o persoană care nu are calitatea de avocat, pentru persoanele fizice, art. 84 alin. 2 și 3 – nulitate absolută a recursului, contestației în anulare sau a revizuirii în cazul în care cererea a fost redactată de o persoană care nu are calitatea de avocat sau de consilier juridic, pentru persoanele juridice, art. 153 alin. 2 – nulitate absolută a actelor efectuate fără respectarea procedurii de citare, art. 162 alin. 5 – nulitate relativă a actelor efectuate ulterior citării prin publicitate, cu rea-credință, a uneia dintre părți, art. 185 – nulitatea absolută a actului de procedură făcut peste termen, art. 196 coroborat cu art. 200 – nulitatea relativă [3] a cererii de chemare în judecată pentru lipsa numelui și prenumelui, sau după caz denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia, ori semnătura părții sau a reprezentantului, în condițiile prevăzute la al. 2 și la art. 200 NCPC, art. 197 – nulitatea relativă a cererii în cazul netimbrării sau timbrării insuficiente a acesteia,art. 470 – nulitate relativă a cererii de apel pentru lipsa indicării hotărârii care se atacă și a semnăturii, etc.); nulitate virtuală – sancțiunea nulității intervine chiar dacă nu a fost prevăzută expres de lege întrucât la întocmirea actului nu au fost respectate dispozițiile legale care stabilesc condițiile pentru încheierea acestuia
d) nulitate totală – intervine atunci când sancțiunea afectează actul în întregime (ex. art. 56, art. 83 alin. 3 și 4 , art. 84 alin. 2 și 3, art. 185 alin. 1 teza finală ș.a.); nulitate parțială – dacă sancțiunea afectează actul în parte (ex. art. 197)
e) nulitate proprie – dacă sancțiunea intervine pentru nerespectarea condițiilor care privesc actul de procedură; nulitate derivată – dacă sancțiunea intervine ca urmare a desființării unui alt act cu care se află în legătură
f) nulitate extrinsecă – atunci când au fost încălcate condiții externe ale actului de procedură (privind capacitatea procesuală, reprezentarea procesuală, competența instanței, compunerea sau constituirea instanței, publicitatea ședinței de judecată ș.a.); nulitate intrinsecă – atunci când au fost încălcate condițiile proprii ale actului de procedură (ex. art. 83 alin. 3 și 4, art. 84 alin. 2 și 3, art. 196 alin.1 ș.a.).
3. Invocarea nulității. Nulitatea se poate invoca fie pe cale de excepție, fie prin exercitatea căilor de atac. Modalitatea de invocare a nulității diferă în funcție de natura normei de drept încălcate – imperativă sau dispozitivă. Astfel, în situația în care este încălcată o normă imperativă sunt incidente dispozițiile art. 178 alin. 1 NCPC privind invocarea nulității absolute. Potrivit acestui text de lege nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel.
Coroborând dipozițiile art. 174 alin. 2 – care reglementează nulitatea absolută – cu cele ale art. 246 alin. 1 NCPC conform căruia “excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică”, conchidem că nulitatea absolută poate fi invocată pe cale de excepție procesuală absolută.
Prin urmare, dispozițiile art. 178 alin. 1 se completează cu dispozițiile art. 247 alin. 1 din NCPC, nulitatea absolută putând fi invocată, pe cale de excepție, de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cu toate acestea, nulitatea absolută poate fi invocată – pe cale de excepție, în fața instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi(art. 247 alin. 1 teza finală NCPC).
Chiar dacă regimul nulității absolute nu constrânge partea să invoce această sancțiune a actului procesual civil într-un anumit termen, legiuitorul a instituit obligativitatea părților să invoce toate excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute ( art. 247 alin. 3 NCPC).
Raportat la momentul invocării nulității absolute apreciem că textul art. 178 alin. 5 NCPC ar putea naște controverse întrucât acesta prevede că “toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancțiunea decăderii”. Așa cum am arătat anterior, nulitatea absolută poate fi invocată în orice fază a procesului civil, neputând fi vorba de aplicarea sancțiunii decăderii din acest drept așa cum prevede art. 178 alin. 5 NCPC..
Conchidem că dispozițiile art. 178 alin. 5 sunt aplicabile exclusiv pentru cauzele de nulitate relativă. în acest sens a statuat și literatura de specialitate [4].
în situația încălcării unei norme dispozitive, sunt aplicabile dispozițiile art. 178 alin. 2-5 – privind invocarea nulității relative – coroborate cu art. 246 alin. 2 și art. 247 alin. 2-3 NCPC, care reglementează regimul excepțiilor procesuale relative.
în ceea ce privește nulitatea relativă, legiuitorul distinge două situații, în funcție de momentul efectuării neregularităților care pot atrage desființare actelor de procedură.
Astfel, dacă neregularitățile sunt săvârșite până la momentul începerii judecății, nulitatea relativă trebuie invocată prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată (art. 178 alin. 3 lit.a NCPC).
Apreciem că se impune a se face distincție între momentul efectuării neregularității actului de procedură – anterior începerii judecății – și termenul până la care poate fi invocată nulitatea relativă.
Se pune în mod firesc întrebarea care este momentul la care legiuitorul consideră începută judecata. în opinia noastră, momentul începerii judecății este momentul la care judecătorul constată că sunt îndeplinire condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată și dispune prin rezoluție comunicarea acesteia către pârât (art. 201 alin. 1 NCPC).
A doua situație este aceea privind neregularitățile săvârșite în cursul judecății, caz în care nulitatea va fi invocată la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea, sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul imediat următor (art. 178 alin. 3 lit. b) NCPC).
Dispozițiile art. 178 alin. 3 lit. a) trebuie coroborate cu cele prevăzute la art. 247 alin. 2 NCPC, potrivit cărora “excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii în fond”.
Astfel, art. 247 alin. 2 NCPC extinde termenul reglementat de art. 178 alin. 3 lit. a) pentru invocarea nulității relative, în sensul că, chiar dacă partea a fost prezentă la termenul de judecată la care s-a săvârșit neregularitatea, aceasta poate invoca excepția nulității relative a actului de procedură și la următorul termen de judecată.
Cel mai probabil în practică vor exista soluții contradictorii în ceea ce privește aplicabilitatea celor două texte legale. Aceasta cu atât mai mult cu cât art. 178 alin. 4 NCPC reglementează posibilitatea părții interesate de a renunța tacit la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Reiterăm faptul că în cazul nulității relative se prevede expres că partea trebuie să invoce concomitent, sub sancțiunea decăderii, toate cauzele de nulitate a actelor de procedură (art. 178 alin. 5 NCPC).
în concluzie, regimul juridic al nulității absolute nu a fost modificat prin NCPC, spre deosebire de cel al nulității relative a actelor de procedură civilă.
4. Efectele nulității. Aplicarea sancțiunii nulității atrage lipsirea de efecte, în totalitate sau în parte, atât a actului juridic desființat de la data întocmirii acestuia, cât și a actelor anterioare sau ulterioare acestuia, cu care se află în legătură, indiferent dacă nulitatea este relativă sau absolută.
în ceea ce privește nulitatea absolută se pune întrebarea dacă efectele sale pot fi înlăturate prin remedierea actului de procedură afectat de neregularități, sau dacă această posibilitate există doar în cazul nulității relative.
Din modul în care este formulat art. 177 alin. 1 NCPC rezultă fără putință de tăgadă că refacerea actului de procedură afectat de neregularități este posibilă doar în cazurile care atrag nulitatea relativă condiționată.
Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune procedurală sau dacă se produce sau subzistă vreo vătămare.
în ceea ce privește nulitățile necondiționate, apreciem că nu este posibilă refacerea actelor de procedură întrucât sancțiunea se va aplica independent de existența unei vătămări. Totuși, potrivit art. 179 alin. 4 NCPC, este posibil ca un act lovit de nulitate să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.
Nu în ultimul rând, așa cum am arătat anterior, nulitatea unui act de procedură poate produce efecte și asupra actelor anterioare și ulterioare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare. Deși legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 177 NCPC că efectele nulității se pot întinde doar asupra actelor de procedură ulterioare actului desființat, apreciem că sancțiunea poate afecta și actele de procedură anterioare perfectării actului desființat (spre exemplu casarea unei hotârâri judecătorești atrage desființarea actelor de procedură anterioare pronunțării acesteia).
Având în vedere toate aspectele expuse anterior, putem concluziona că noua reglementare a nulității actelor de procedură civilă impune avocaților să adopte încă de la începutul procesului civil o atitudine intransigentă față de neregularitățile actelor de procedură.
________________________________________
[1] Ioan Leș, Sancțiunile procedurale în materie civilă, ed. A III-a, Hamangiu, 2008, p. 22
[2] Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I, Universul Juridic, 2008, p. 338
[3] Deși legiuitorul folosește un termen specific nulității absolute, apreciem că sancțiunea nu poate fi alta decât nulitatea relativă prin raportare atât la interesul ocrotit de norma juridică, care este unul privat, cât și la posibilitatea părții de a acoperi viciul cererii.
[4] Ioan Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol I., art. 1-449, C.H. Beck, p. 289
Raluca STOINEA