“Prescripția și decăderea în interferență cu sfera drepturilor reale – câteva ipoteze din Noul Cod Civil” – avocat Mihai DAVID

Codul civil intrat în vigoare în anul 2011[1] aduce – cel puțin la prima vedere – elemente de noutate inclusiv în materia drepturilor reale, zonムa dreptului civil care se remarcムmai de grabムprintr-un conservatorism pronunțat. Caracterul mai mult sau mai puțin inedit al recentelor reglementăƒri, la care vom face referire în cele ce urmeazăƒ, poate fi discutat, însムconsiderăƒm cムesențialムpentru noua lege civilムeste eficiența ei și nicidecum originalitatea, care nu trebuie sムreprezinte un scop în sine.
Prin urmare, preluarea unor soluții deja consacrate, în legislații străƒine sau chiar în reglementăƒri interne aflate anterior în vigoare, nu este nicidecum criticabilムca modalitate de alcăƒtuire a unei reglementăƒri viitoare. Totuși, în măƒsura în care soluțiile juridice astfel recuperate provin din sisteme de drept privat care propun abordăƒri diferite cu privire la problemele de tranșat, existムriscul deloc neglijabil ca una și aceeași lege sムprezinte incoerențe, respectiv sムaducムdezlegăƒri contradictorii pentru chestiuni juridice conexe.
Pornind de la aceste succinte observații generale, ne propunem ca – prin intermediul studiului de fațム– sムridicăƒm unele întrebăƒri în legăƒturムcu câteva dintre opțiunile legiuitorului în ceea ce privește materia drepturilor reale, așa cum se găƒsește ea reglementatムîn legea civilムintratムîn vigoare în anul 2011. Avertizăƒm așadar din început cititorul cムnu ne propunem în mod esențial sムoferim soluții, ci mai degrabムteme de meditație pentru soluții viitoare.
Dupムcum o sugereazムși titlul acestei lucrăƒri, ne vom concentra asupra unor ipoteze în care prescripția (achizitivムsau extinctivăƒ), respectiv decăƒderea proaspăƒt reglementatムinfluențeazムregimul juridic general al drepturilor reale. Vom începe prin a puncta câteva chestiuni legate de “noile” uzucapiuni de carte funciarăƒ, readuse în actualitate de Codul civil 2011 (I), urmând sムcotinuăƒm cu observații pe marginea acțiunilor în rectificare de carte funciarムși a relevanței juridice a termenelor de decăƒdere reglementate în aceastムmaterie (II), pentru a încheia cu o succintムdiscuție legatムde prescriptibilitatea acțiunilor care protejeazムdrepturile reale (altele decât acțiunea în revendicare) (III).

I. Prescripția achizitivムîn accepțiunea N.C.Civ.

Prima întrebare care se ridicムeste aceea dacムN.C.Civ. mai păƒstreazムuzucapiunea ca mod de dobândire a proprietăƒții imobiliare. Considerăƒm cムrăƒspunsul la aceastムîntrebare este mai degrabムunul negativ. în cele ce urmeazムvom încerca sムexplicăƒm de ce.
Subliniem de la început cムînțelegem sムfacem referire exclusiv la sfera drepturilor reale imobiliare, având în vedere cムN.C.Civ. a optat pentru o foarte originalムextindere a uzucapiunii și în zona bunurilor mobile[2].
Reglementarea uzucapiunii imobiliare se găƒsește cuprinsムîn art. 930 – 934 N.C.Civ.[3]. Noua reglementare înțelege sムrupムîntr-o anumitムmăƒsurムtradiția impusムde Codul civil de la 1865[4]. Uzucapiunea nu mai reprezintムefectul exclusiv al posesiei înțelese ca exercițiu în fapt al unui drept real asupra imobilului. De aceastムdatムcondițiile și efectele uzucapiunii sunt puternic legate de cartea funciarムși de posesia tabularăƒ. Faptul pare explicabil, dacムavem în vedere opțiunea legiuitorului pentru a reglementa în N.C.Civ. sistemul de publicitate imobiliarムprin cartea funciarăƒ, cu efect atributiv de drepturi (art. 885 N.C.Civ.)[5].
Așadar, o primムconcluzie care se impune este aceea cムnu mai existムca mod de dobândire a proprietăƒții imobiliare un echivalent al uzucapiunii de 30 de ani (art. 1890 V.C.Civ.), respectiv al uzucapiunii de 10 la 20 de ani (art. 1895 și urm. V.C.Civ.). Desigur, având în vedere regula conform căƒreia, în caz de succesiune de legi în timp – în materia prescripției – se aplicムlegea în vigoare la momentul începerii cursului prescripției, reglementăƒrile amintite din V.C.Civ. își vor mai găƒsi aplicarea încムmult timp dupムintrarea în vigoare a N.C.Civ.
în acest sens sunt și dispozițiile art. 82 din LPA, care precizeazムcăƒ: “Dispozițiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliarムse aplicムnumai în cazurile în care posesia a început dupムdata intrăƒrii în vigoare a acestuia (s.n.). Pentru cazurile în care posesia a început înainte de aceastムdatăƒ, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. în cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise căƒrți funciare, răƒmân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864”. Fraza finalムa textului trebuie înțeleasムîn sensul cムuzucapiunile din V.C.Civ. răƒmân aplicabile și dupムintrarea în vigoare a N.C.Civ., pentru imobilele care nu figureazムîn cartea funciarăƒ[6].
O a doua observație care se impune se referムla faptul cムtextele care reglementeazムuzucapiunea tabularăƒ, respectiv extratabularăƒ, reprezintムîn esențムpreluarea și reformularea art. 27, 28, respectiv 130 din D.L. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor referitoare la căƒrțile funciare[7]. Așadar, elementele de noutate țin exclusiv de reducerea termenelor (10 de la 20, respectiv 5 de la 10 pentru uzucapiunea extratabularăƒ, respectiv pentru cea tabularăƒ), respectiv de introducerea cerinței exprese – în cazul uzucapiunii tabulare – ca, alăƒturi de posesia tabularăƒ, uzucapantul sムfi avut și posesia efectivムasupra imobilului.
Făƒrムa intra în detalii care nu fac obiectul studiului de fațăƒ, ne rezumăƒm la a observa cムuzucapiunea tabularムreprezintムun efect al posesiei tabulare, înțeleasムca stare de fapt rezultatムdin înscrierea unui drept real imobiliar în cartea funciarăƒ, iar uzucapiunea extratabularムreprezintムo consecințムa posesiei înțelese ca exercițiu în fapt al unui drept real asupra imobilului.
(i) Pentru ipoteza uzucapiunii extratabulare – rezultat al unei posesii utile de 10 ani exercitate, în anumite condiții, asupra imobilului de căƒtre cel care nu figureazムca proprietar tabular – art. 930 N.C.Civ. precizeazムcăƒ: “(1) Dreptul de proprietate asupra unui imobil și dezmembrăƒmintele sale pot fi înscrise în cartea funciarăƒ, în temeiul uzucapiunii (extratabulare, n.n.) (…)” și “(2) în toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacムși-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciarムînainte ca o terțムpersoanムsムîși fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul săƒu, pe baza unei cauze legitime, în cursul sau chiar dupムîmplinirea termenului de uzucapiune”.
De observat așadar cムzisa uzucapiune extratabularムe tratatムca titlu în temeiul căƒruia se poate cere întabularea unui drept real mobiliar (al. 1), nicidecum ca mod de dobândire, ca fapt juridic licit. Mai mult, nu are relevanțムmomentul împlinirii termenului de uzucapiune, ci momentul la care se cere întabularea în temeiul acesteia. Dacムo altムpersoanム(e.g. succesorul proprietarului tabular) a cerut mai înainte – chiar dupムîmplinirea termenului de uzucapiune – înscrierea dreptului săƒu de proprietate în cartea funciarăƒ, acesta va avea câștig de cauzムîn fața posesorului.
Dacムuzucapiunea extratabularムar fi fost tratatムca mod de dobândire a proprietăƒții, fapt juridic ale căƒrui efecte se produc în temeiul legii, dobândirea proprietăƒții (sau a unui dezmembrăƒmânt al acesteia) s-ar fi produs independent de înscrierea în cartea funciarăƒ. Consecințele asociate unui fapt juridic – mod de dobândire a proprietăƒții, se produc erga omnes de plin drept, făƒrムa fi condiționate de formalităƒțile de publicitate. Aceasta deoarece cartea funciarムse ocupムde principiu cu publicitatea dobândirilor de drepturi reale prin moduri derivate, deci, în esențăƒ, prin acte juridice.
Afirmațiile noastre sunt susținute și de art. 887 N.C.Civ., care nu enumerムuzucapiunea printre modurile de dobândire a proprietăƒții imobiliare independent de întabularea în cartea funciarăƒ.
Apreciem cムse impune concluzia în sensul cムuzucapiunea extratabularム– așa cum o calificムN.C.Civ. – nu reprezintムîn sine un fapt juridic – mod de dobândire a proprietăƒții, ci conferムdoar un titlu, temei juridic care permite posesorului sムjustifice cererea de întabulare a dreptului în favoarea sa și abia astfel sムdevinăƒ, din momentul întabulăƒrii, proprietar.
(ii) în ce privește uzucapiunea tabularăƒ, începem prin a observa cムD.L. 115/1938, de unde a fost preluatムreglementarea ei, nu a calificat niciunde acest mecanism juridic ca fiind o veritabilムuzucapiune. Opțiunea este cât se poate de justificatムdeoarece aceastム“uzucapiune” nu are un efect achizitiv de drepturi, ci mai de grabムun efect extinctiv.
Astfel, art. 931, al. 1 din N.C.Civ. stabilește căƒ: “Drepturile celui care a fost înscris, făƒrムcauzムlegitimăƒ, în cartea funciarăƒ, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate (s.n.) când cel înscris cu bunăƒ-credințムa posedat imobilul timp de 5 ani dupã momentul înregistrăƒrii cererii de înscriere, dacムposesia sa a fost neviciatピ.
Chiar din formularea textului rezultムcムnu ar fi vorba despre dobândirea de drepturi noi, ci de pierderea dreptului de a contesta cuprinsul căƒrții funciare. Pentru a înțelege exact semnificația textului trebuie avutムîn vedere opțiunea N.C.Civ. de a (re)veni căƒtre un sistem de carte funciarムcu efect atributiv de drepturi (art. 885 N.C.Civ.). Este așadar o revenire, dupムscurtul derapaj asigurat de L. 7/1996, care a restrâns efectele întabulăƒrii la cele de asigurare a opozabilităƒții dobândirii drepturilor reale imobiliare.
Prin urmare, în accepțiunea N.C.Civ., cartea funciarム(re)devine un sistem de publicitate formalist, în cadrul căƒruia întabularea asigurムdobândirea dreptului de proprietate și a dezmembrăƒmintelor sale, chiar în măƒsura în care înscrierea s-a făƒcut în baza unui titlu anulat ulterior, rezoluționat sau inexistent. Cât timp nu s-a realizat rectificarea căƒrții funciare, beneficiarul întabulăƒrii este și răƒmâne proprietar. Acest formalism strict are ca una din principalele meniri aceea de a proteja terții de bunăƒ-credințăƒ.
în consecințăƒ, dupムexpirarea termenului de 5 ani la care face referire art. 931, al. 1, “uzucapantul” nu are cum sムdevinムmai proprietar decât era deja… din momentul întabulăƒrii dreptului săƒu. Pur și simplu, dupムîmplinirea termenului respectiv, înscrierea sa nu mai poate fi contestatăƒ, chiar dacăƒ, prin ipotezăƒ, a fost făƒcutムfăƒrムcauzムlegitimăƒ. Așadar, este vorba exclusiv despre pierderea dreptului celor interesați de a contesta cuprinsul căƒrții funciare.
Iatムcâteva argumente în sensul cムexistența prescripției achizitive în N.C.Civ. în materie imobiliarムeste cel puțin discutabilăƒ[8].

II. Acțiunile în rectificarea cuprinsului căƒrții funciare în N.C.Civ.

în ce privește chestiunea acțiunilor în rectificarea căƒrții funciare dorim sムne limităƒm la o problemムpunctualăƒ. Astfel, exista de regulムtendința de a trata termenele (actualmente 3 ani, respectiv 5 ani – art. 909, al. 2 și 3 din N.C.Civ.) din materia rectificăƒrilor îndreptate împotriva subdobânditorilor de bunăƒ-credințムal unor drepturi tabulare ca fiind termene de prescripție extinctivăƒ. De altfel, inclusiv legea anterioarムle califica în acest mod.
N.C.Civ. revine asupra acestei viziuni, precizând în mod expres cムcele douムsunt termene de decăƒdere (art. 909, al. 4) cu toate consecințele presupuse de regimul juridic diferit (e.g. art. 2548 N.C.Civ.: nu sunt, în principiu, supuse întreruperii și suspendăƒrii). Opțiunea legiuitorului ar păƒrea a fi un progres fațムde reglementarea anterioarăƒ. Răƒmâne sムvedem dacムprima impresie se confirmăƒ.
în sistemul L. 7/1996, în care dobândirea dreptului real imobiliar nu mai era legatムde înscrierea în cartea funciarăƒ, prin rectificare adevăƒratul titular urmăƒrea sムpunムîn concordanțムsituația de carte funciarムcu situația juridicムrealăƒ, nicidecum sムîși redobândeascムdreptul.
în consecințăƒ, prin expirarea termenelor de 3, respectiv 10 ani – în care acțiunea în rectificare putea fi introdusムîmpotriva subdobânditorilor de bunăƒ-credințム(cu titlu oneros, respectiv gratuit) nu se ajungea la simpla pierdere a unei acțiuni de căƒtre cel interesat la rectificare, ci consecința era chiar dobândirea dreptului real de căƒtre cei care contractaserム– din eroare – cu un neproprietar. Așadar, subdobânditorii de bunăƒ-credințムdeveneau proprietari la expirarea termenelor respective, cartea funciarムconferindu-le un mod atipic de dobândire a proprietăƒții. Nicidecum nu putea fi vorba despre simpla prescripție extinctivムa unui drept la acțiune, deoarece terții intersați pierdeau însuși dreptul de proprietate în favoarea subdobânditorilor de bunăƒ-credințăƒ.
Lucrurile se schimbムradical în reglementarea N.C.Civ. Raționamentul prezentat în contextul discuției legate de uzucapiunea tabularムeste valabil și de aceastムdatăƒ. Astfel, terțul subdobânditor de bunăƒ-credințムa devenit proprietar prin efectul și de la momentul întabulăƒrii realizate în cartea funciarムîn favoarea sa (art. 885). în consecințăƒ, la expirarea termenelor de 3, respectiv 5 ani, terțul interesat sムredevinムproprietar prin efectul radierii subdobânditorului de bunăƒ-credințムva pierde dreptul de a contesta cuprinsul căƒrții funciare.
Potrivit art. 2545, al. 2 N.C.civ. : “Neexercitarea dreptului subiectiv înăƒuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui (s.n.), iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săƒvârșirii lor”.
Așadar, în chestiunea care ne intereseazăƒ, decăƒderea vizeazムpierderea unui drept subiectiv prin neexercitarea lui. Dupムcum am văƒzut într-o ipotezムșcoalムde felul: A îi vinde lui B un teren, iar B își întabuleazムdreptul, dupムcare îi vinde lui C, care își înscrie și el dreptul, dacムne aflăƒm sub reglementarea N.C.Civ., proprietar va fi evident C. Acesta răƒmâne proprietar – cât timp dreptul săƒu e întabulat – chiar dacムcontractul dintre A și B este anulat. Aceasta deoarece cartea funciarムnu mai are doar efect de opozabilitate, ci efect atributiv de drepturi. Prin urmare, A va fi un neproprietar, care încearcムredobândirea proprietăƒții prin rectificarea căƒrții funciare: radierea dreptului lui C și reînscrierea lui A, datoritムanulăƒrii contractului dintre A și B.
în consecințăƒ, termenul de 3, respectiv 5 ani, nu poate fi calificat ca unul de decăƒdere, deoarece prin împlinirea lui A nu pierde un drept subiectiv (de proprietate), ci dreptul la acțiunea care ar fi urmăƒrit redobândirea dreptului subiectiv. Așadar, de aceastムdatムtermenele puse în discuție s-ar apropia mai de grabムde niște termene de prescripție extinctivăƒ.

III. Prescripția extinctivムîn materia acțiunilor petitorii (altele decât revendicarea)

încheiem acest studiu printr-un semn de întrebare pe care dorim sムîl ridicăƒm cu privire la reglementarea – care s-a dorit unitarム– a prescripției extinctive în N.C.Civ.
Astfel, în mod neechivoc, art. 2500 stabilește căƒ: “(1) Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție (s.n.), dacã nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. (2) în sensul prezentului titlu, prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoanăƒ, cu ajutorul forței publice, sムexecute o anumitムprestație, sムrespecte o anumitムsituație juridicムsau sムsuporte orice altムsancțiune civilăƒ, dupムcaz”.
în același context, art. 2518 precizeazムcăƒ: “Se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acțiune privitor la: 1. drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile (s.n.) ori nu sunt supuse altui termen de prescripție; (…)”.
Opțiunea legiuitorului român – din dorința de unificare a regimului prescripției extinctive – este cel puțin discutabilムîn opinia noastrăƒ. Aceasta deoarece prin coroborarea celor douムtexte citate se ajunge la situația paradoxalムa titularului unui drept real (altul decât proprietatea sau superficia) care, făƒrムa își fi pierdut însuși dreptul subiectiv, sムfie lipsit de dreptul la acțiune.
Varianta de reglementare care era fezabilムpentru materia creanțelor – unde existムun raport obligațional între douムpersoane: debitor și creditor – e de naturムa crea nedumerire în ce privește sfera drepturilor reale. Aceasta deoarece drepturile reale se exercitムnemijlocit și presupun exclusiv obligația generalムnegativムde a nu le încăƒlca: lipsește de aceastムdatムo obligație determinatムde a face, a nu face etc.
Prin urmare, se ridicムîntrebarea, ce anume afecteazムprescripția în materia drepturilor reale: acțiunea în asigurarea opozabilităƒții? în al doilea rând, prescripția determinatムde curgerea termenului început în momentul încăƒlcăƒrii de căƒtre un terț a dreptului real va produce efecte și în raport cu restul terților? Va fi vorba despre o prescripție “erga omnes”?
Apreciem ca nefericitムopțiunea legiuitorului de a unifica regimul prescripției extinctive pentru creanțe și drepturile reale. Legea francezăƒ, spre exemplu, stabilește cムprescripția extinctivムîn materia drepturilor reale, acolo unde poate interveni, stinge însuși dreptul subiectiv, nu doar dreptul la acțiune, evitându-se situația deranjantムla care poate da naștere reglementarea din N.C.Civ. și pe care am detaliat-o în cele ce preced.

Concluzii

Dupムcum am atenționat din început, nu ne-am propus sムoferim soluții, răƒspunsuri ci scopul nostru a fost doar acela de a trezi interesul în legăƒturムcu anumite reglementăƒri din N.C.Civ. care, în opinia noastrăƒ, lasムde dorit sau ridicムseriose semne de întrebare în legăƒturムcu modul concret de aplicare a lor în viitor.

[1] La care vom face în continuare referire și prin formula prescurtatムN.C.Civ.
[2] Art. 939 N.C.Civ. stabilește căƒ: “Acela care posedムbunul altuia timp de 10 ani, în alte condiții decât cele prevăƒzute în prezenta secțiune (s.n.), poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul uzucapiunii. Dispozițiile art. 932 alin. (2), art. 933 și 934 se aplicã în mod corespunzăƒtor”. Prin alte condiții… textul are în vedere ipotezele în care nu sunt îndeplinite cerințele pentru dobândirea – instantanee – a proprietăƒții mobiliare prin posesia de bunăƒ-credințăƒ. Astfel, și uzucapiunea mobiliarムva fi condiționatムde posesia utilăƒ, dar va interveni în ipoteze în care posesorul e de rea-credințムîn momentul dobândirii bunului, nu stăƒpânește în baza unui titlu etc.
[3] Desigur, mai existムși alte texte disparate care fac referire la uzucapiunea imobiliarム(e.g. art. 763 pentru uzucaparea servituților).
[4] La care vom face în continuare referire și prin formula prescurtatムV.C.Civ.
[5] Răƒmâne deschisムdiscuția cu privire la momentul în care acest text legal își va găƒsi aplicarea pe întreg teritoriul țăƒrii, având în vedere art. 56 din L. 71/2011 de punere în aplicare a N.C.Civ. (în continuare denumitムLPA).
[6] Anterior intrăƒrii în vigoare a N.C.Civ., în mod evident dispozițiile referitoare la uzucapiune din V.C.Civ. erau aplicabile cu privire la imobilele care nu figurau în sistemul de carte funciarăƒ. într-adevăƒr, este un loc comun în dreptul civil cムnorma specialム(în spețムD.L. 115/1938) va avea aplicabilitate prioritarムfațムde cea generalăƒ, în toate ipotezele unde sfera de aplicabilitate a celor douムse suprapune. Era, spre exemplu, evident cムuzucapiunea de 10 la 20 de ani din sistemul V.C.Civ. nu își putea găƒsi aplicare în zonele de carte funciarムtocmai datoritムfaptului cムdobândirea imobilului de la un neproprietar nu putea fi realizatムcu bunăƒ-credințムcât timp imobilul figura în registrul de publicitate (eventuala eroare fiindu-i imputabilムdobânditorului). Dar uzucapiunea de 30 de ani din V.C.Civ. avea o sferムde alicabilitate mult mai extinsムdecât cea a uzucapiunilor de carte funciarム(e.g. situația imobilelor din zonele de carte funciarムcare nu figurau în registrul de publicitate). Prin urmare, “uzucapiunea de drept comun” de 30 de ani a fost aplicabilム– din momentul extinderii legislației române peste Carpați – și în zonele de carte funciarムpentru toate ipotezele care intrau în sfera ei de aplicabilitate și nu erau acoperite de uzucapinile de carte funciarăƒ. V.C.Civ., în calitate de normムde drept comun, era aplicabil și în zonele de carte funciarムîn toate situațiile care nu intrau în sfera de aplicare a normei speciale (D.L. 115/1938). Evident, toate aceste observații sunt valabile pentru perioada anterioarムintrăƒrii în vigoare a L. 7/1996, care a înlăƒturat temporar zisele uzucapiuni de carte funciarăƒ.
[7 ]Art. 27: “în cazul când s-au înscris făƒrムcauzムlegitimăƒ, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor răƒmâne valabil dobândite, dacムtitularul dreptului le-a posedat cu bunăƒ-credințăƒ, potrivit legii, timp de 10 ani”.
Art. 28: “Cel ce a posedat un bun nemișcăƒtor în condițiunile legii, timp de 20 ani, dupムmoartea proprietarului înscris în cartea funciarăƒ, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. (2) De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului săƒu, cel ce a posedat un bun nemișcăƒtor în condițiunile legii, timp de 20 ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciarムa declarațiunii de renunțare la proprietate”.
[8]Este adevăƒrat cムatât posesia propriu-zisăƒ, cât și posesia tabularムsunt stăƒri de fapt valorizate în continuare, dar cu efecte atenuate. De subliniat și căƒ, în accepțiunea N.C.Civ. eventualul conflict dintre posesia efectivムasupra bunului și o posesie tabularムcontrarムva fi tranșat în favoarea celei de-a doua, atât în materie probatorie, cât și substanțial.

Mihai David,
Asistent Universitar – Facultatea de Drept, UBB
Avocat SCPA Iordăƒchescu, Udrescu și Asociații