Demisia cadrelor medicale, consecință gravă a lipsei echipamentelor de protecție
În contextul creșterii numărului de cazuri confirmate cu virusul Sars-Cov-2, primul front al luptei și totodată cel esențial, este reprezentat de personalul medical care lucrează în spitale. Medicii sunt acum priviți dintr-o dublă perspectivă: pe de-o parte din postura de „salvatori”, cei care au datoria morală de a fi alături de comunitate în aceste vremuri grele, iar pe de altă parte, persoanele cele mai expuse la pericol, dovadă fiind numărul mare de îmbolnăviri raportat în ultimele zile.
În acest sens, trebuie să înțelegem că modalitatea prin care ne putem proteja noi, ca și cetățeni, în lupta cu acest virus, este să protejăm în primul rând sănătatea cadrelor medicale. Din pricina faptului că nu dețin echipamente de protecție adecvate pentru propria siguranță, dar mai ales, pentru siguranța pacienților, unii medici aleg să recurgă la măsuri disperate, precum ar fi demisia.
Medicii care au ales să-și dea demisia au însă obligația legală, conform art. 81 din Codul Muncii (Legea nr. 53/2003 republicată), de a respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mare de 20 de zile. Pe durata acestui termen de preaviz contractul de muncă continuă să-și producă toate efectele, acesta urmând să înceteze doar la expirarea termenului. Dispozițiile legale la care am făcut referire se traduc prin obligația salariatului de a se prezenta la muncă și de a-și îndeplini întocmai obligațiile profesionale, în caz contrar acesta săvârșind o abatere disciplinară care poate îndreptăți angajatorul să aplice sancțiuni disciplinare, printre care și concedierea.
Potrivit dispozițiilor art. 81 alin. (8) din Codul Muncii: „Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.” Din punctul nostru de vedere, situația în care angajatorul nu ia măsuri eficiente pentru a asigura sănătatea și securitatea în muncă, expunând astfel atât personalul medical, cât și pacienții la riscul infectării, echivalează cu nerespectarea unei obligații esențiale pe care o are angajatorul față de cadrele medicale. Astfel, arătând în cuprinsul notificării de demisie faptul că nu a fost respectată această obligație și nu au fost puse la dispoziție echipamentele necesare de protecție, medicul ar avea posibilitatea de a demisiona fără respectarea termenului de preaviz.
Mai mult decât atât, în această situație, o eventuală decizie de concediere emisă de angajator ar putea fi anulată de către salariat pe calea contestării la instanțele competente, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Cu toate acestea, rămâne prerogativa instanțelor de a oferi o interpretare jurisprudențială cu privire la caracterul esențial al obligației angajatorului, care să poată avea efectul amintit.
Deși, fără putință de tăgadă, datoria morală a medicilor față de societate este aceea de a respecta obligația de acordare a ajutorului cetățenilor bolnavi, în același timp și societatea are datoria de a oferi medicilor minima protecție. Reiese astfel cu atât mai evident faptul că respectarea obligației managerilor de spital de a oferi echipamente de protecție împotriva virusului Sars-Cov-2 este unicul mod de a proteja atât cadrele medicale și personalul din spitale, cât și pacienții, în caz contrar aceștia riscând infectarea chiar de la persoanele care au datoria morală să-i vindece.
Iaba Diana-Elena, avocat Iordăchescu & Asociații
