Echipa Iordăchescu & Asociații a obținut cu succes revocarea măsurilor preventive dispuse față de doctorul Răcășan Florin
În ciuda pandemiei generate de SARS-CoV-2 și a stării de urgență instituite la nivel național, avocații noștri continuă activitatea de asistare și reprezentare a clienților societății cu același profesionalism și aceeași dedicare.
Astfel, echipa „Iordăchescu și Asociații” a obținut în fața Curții de Apel Cluj admiterea contestației împotriva încheierii Tribunalului Cluj, desființarea acesteia și revocarea în totalitate a măsurii controlului judiciar dispuse față de clientul societății, doctorul Răcășan Florin, chirurg ortoped în cadrul unui spital din municipiul Cluj-Napoca.
Acesta a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (art. 289 alin. (1) C.pen. coroborat cu art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.), societatea noastră acordând asistență juridică încă din cursul fazei de urmărire penală.
Echipa formată din avocații Eugen Iordăchescu, Mihai Achimeț şi Daiana Avăşan, a obținut într-o primă fază înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, printre obligațiile impuse clientului numărându-se și cea prevăzută de art. 215 alin. (2) lit. e) C.proc.pen.: „să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta”. În data de 17.03.2020, echipa a obținut cu succes revocarea măsurii controlului judiciar, sens în care clientul nostru își va relua activitatea în domeniul medical şi se va alătura colegilor săi în lupta împotriva pandemiei de SARS-CoV-2.