Rechiziția de bunuri ca urmare a decretării stării de urgență

Fonai Alexandra, avocat Iordăchescu & Asociații

La data de 16.03.2020, președintele României a semnat Decretul nr. 195/2020 prin care s-a instituit starea de urgență pe tot teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile, această măsură fiind prelungită pentru încă 30 de zile ca urmare a promulgării Decretului președințial nr. 240/14.04.2020.

Dincolo de măsurile resimțite de fiecare cetățean al țării (limitarea libertății de circulație, limitarea libertății de întrunire etc.), se aduce atingere și dreptului de proprietate privată în măsura în care se recunoaște dreptul autorităților publice de a recurge la rechiziția de bunuri.

În continuare vom încerca să oferim răspunsul la o serie de întrebări care se întrevăd în materia rechiziției de bunuri, așa cum este ea reglementată prin Legea nr. 132/1997 și normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 132/1997 cuprinse în Hotărârea de Guvern nr. 219/2005.

1. Ce este rechiziția de bunuri?

Prin rechiziția de bunuri se înțelege măsura cu caracter excepţional care permite autorităţilor publice împuternicite prin lege să oblige operatorii economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile.

2. În ce condiții se poate dispune rechiziția de bunuri?

Bunuri aflate în patrimoniul sau posesia unei persoane fizice sau juridice pot face obiectul rechiziției de bunuri în condiții speciale și extraordinare, așa cum ar fi decretarea stării de asediu sau a stării de urgență, cu scopul de a rezolva problemele materiale de orice natură.

Cu alte cuvinte, persoana fizică sau juridică pune la dispoziția autorităților publice, odată instituită starea de urgență, bunurile pe care acestea le consideră necesare pentru prevenirea, localizarea sau/și înlăturarea urmărilor unor dezastre.

3. Cine poate dispune rechiziția de bunuri?

Bunurile mobile sau imobile pot face obiectul unei rechiziții legale la solicitarea autorităților militare, a centrelor militare, precum și la cererea prefectului.

Rechiziția de bunuri se dispune prin ordin militar de predare, potrivit art. 13 din Legea nr. 132/1997.

4. Ce mențiuni trebuie să cuprindă ordinul militar prin care se dispune rechiziția de bunuri?

După cum am arătat anterior, rechiziția de bunuri se dispune prin ordin militar, iar pentru ca acesta să îndeplinească condițiile de legalitate se impune să cuprindă următoarele mențiuni :

a)  denumirea autorităţii militare emitente şi a unităţii beneficiare,

b) temeiul legal al rechiziţiei,

c)  datele de identificare a bunurilor, a proprietarului sau a deţinătorului acestora,

d) menţiuni despre locul şi termenul predării bunurilor.

Toate aceste mențiuni reprezintă un minim de garanție a respectării drepturilor proprietarului bunurilor rechiziționate, chiar și în situația excepțională impusă de decretarea stării de urgență, evitându-se astfel abuzurile la care cetățenii ar putea fi expuși pe parcursul limitării întinderii dreptului lor de proprietate.

Ordinul militar prin care se dispune rechiziționarea bunurilor se va înmâna proprietarului sau deținătorului bunului de la momentul rechiziționării de către delegatul centrului militar, al autorităţilor administraţiei publice locale, al poliţiei sau al unităţii beneficiar. Totodată, la momentul predării bunului care face obiectul rechiziționării se va încheia un proces verbal în cuprinsul căruia vor fi indicate atât datele de identificare ale persoanei care face predarea bunului, cât și ordinul de predare, starea şi valoarea bunurilor la data rechiziţionării.

5. Ce categorii de bunuri pot face obiectul rechiziționării potrivit Legii nr. 132/1997?

Atât bunurile mobile, cât și bunurile imobile pot reprezenta obiect al rechiziționării, fiind irelevant dacă la momentul emiterii ordinului militar acestea se află în patrimoniul proprietarilor sau în posesia or detenția altor persoane.

În cuprinsul art. 5, alin. 1 din Legea nr. 132/1997 se enumeră bunurile care fac obiectul rechiziției, fiind identificate, printre altele, mijloace de transport cu tracţiune animală, auto, feroviare, aeriene şi navale, inclusiv piese de schimb şi materiale pentru întreţinere şi reparaţii; instalaţii portuare şi dane; sisteme, instalaţii şi tehnică de aerodrom, de comunicaţii şi de telecomunicaţii; surse de alimentare energetice; carburanţi-lubrifianţi, utilaje şi materiale pentru transportul şi depozitarea acestora; clădiri; terenuri; articole de echipament, de protecţie, de regie, de gospodărie şi de igienă personală; alimente şi materiale pentru preparat, servit, distribuit şi transportat hrana, respectiv animale și furajele necesare, etc.

Lista bunurilor exceptate de la rechiziționare în  temeiul Legii nr. 132/1997 este limitativ prevăzută în acest act normativ. Astfel, nu pot fi preluate prin ordin militar de rechiziționare, printre altele, obiectele de uz personal şi de gospodărie casnică sau bunurile personale strict necesare exercitării profesiei sau ocupaţiei, prin care persoana respectivă îşi asigură existenţa, inclusiv cantităţile de cereale, alimente, legume şi fructe necesare consumului proprietarului şi al familiei sale, seminţele necesare însămânţărilor, precum şi animalele de reproducţie şi animalele matcă sau bunurile aparţinând persoanelor juridice şi fizice străine, domiciliate sau cu reşedinţa ori cu sediul pe teritoriul României, care, prin acorduri internaţionale, sunt exceptate de la rechiziţii. 

Totodată, nu pot fi rechiziționate clădirile penitenciarelor şi ale şcolilor speciale de muncă şi reeducare sau bunurile caselor şi căminelor de copii, de handicapaţi şi de bătrâni, fiind exceptate de la rechiziționare și materialele sanitar-farmaceutice necesare tratamentului bolnavilor cronici, care fac dovada acestei situaţii. De asemenea, nu pot face obiectul ordinului de rechiziție nici bunurile din patrimoniul cultural-naţional sau internaţional și bunurile care aparţin bisericilor, mănăstirilor sau caselor de rugăciuni ale cultelor sau ale asociaţiilor religioase, recunoscute de stat, necesare pentru exercitarea cultului, precum şi locuinţele monahilor. 

6. Care este soarta bunurilor rechiziționate?

Pentru a putea stabili soarta bunurilor rechiziționate trebuie făcută distincție între bunurile consumptibile sau perisabile și bunurile a căror esență și existență nu se consumă prin folosire.

6.1. În ceea ce privește bunurile consumptibile, dat fiind că prin natura acestora, odată folosite vor înceta să mai existe, proprietarului, chiar dacă nu va pierde proprietatea bunurilor în accepțiunea Legii nr. 132/1997, totuși, bunul nemaifiind, i se recunoaște dreptul la despăgubire echivalente cu prețul de piața a bunului rechiziționat.  

6.2. Bunurile neconsumptibile, ca urmare a emiterii ordinului militar, nu se vor mai afla la dispoziția proprietarului, însă vor rămâne în continuare în patrimoniul acestuia, revenind proprietarului de drept sau posesorului or detentorului la momentul încetării măsurii rechiziției, așa cu se prevede în ordin. 

7. Ce drepturi are proprietarul bunurilor rechiziționate?

Așa cum am indicat anterior, în cazul bunurilor consumptibile, deoarece acestea nu se mai pot întoarce în patrimoniul proprietarului, se naște dreptul de a solicita și obține despăgubiri  echivalente preţului de piață al bunului de la momentul preluării. Astfel, se conturează prezumția potrivit căreia s-ar acoperi prejudiciul suferit ca urmare a deposedării.

Pe de altă parte, rechiziționarea bunurilor neconsumptibile naște în patrimoniul proprietarului dreptul la despăgubiri sub forma unor chirii, respectiv prin acordarea diferenţei de valoare corespunzătoare, pentru bunurile care se restituie cu degradări majore sau prin acordarea unui bun similar sau prin plata contravalorii bunului, stabilită în funcţie de starea tehnică şi de gradul de uzură la momentul rechiziţionării, în cazul în care, din motive obiective, acesta nu mai poate fi restituit. 

8. Ce acțiuni are la dispoziție proprietarul împotriva măsurii sau a ordinului prin care se dispune rechiziționarea de bunuri?

Analizând reglementările Legii 132/1997, completată prin normele metodologice ale Hotărârii de Guvern nr. 219/2005, constatăm faptul că i se conferă proprietarului/posesorului care predă bunul rechiziționat posibilitatea de a formula contestație împotriva prețului practicat, a valorii despăgubirii bunurilor și a modului de achitare.

Contestaţiile privind preţurile practicate, valoarea de despăgubire a bunurilor rechiziţionate înscrise în documentele oficiale şi modul de achitare a acestora se adresează comisiei mixte de rechiziţii, în cel mult 90 de zile de la data încheierii procesului-verbal de restituire. Hotărârile comisiei mixte de rechiziţii pot fi contestate, în cel mult 90 de zile de la primirea lor, la Comisia Centrală de Rechiziţii, care, în cazul admiterii contestaţiei, prin hotărârea pe care o pronunţă stabilește preţul care urmează a fi achitat. Dacă prin hotărârea Comisiei Centrale de Rechiziţii nu se soluţionează favorabil solicitările proprietarului, acestuia i se recunoaşte posibilitatea de a ataca hotărârea în justiţie, în cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.

Cu toate acestea, nu se prevede vreo procedură prin care s-ar putea contesta efectiv ordinul militar de predare, ceea ce ridică serioase suspiciuni asupra modului efectiv și eficient de a cenzura posibile excese de putere care s-ar putea semnala în cazul dispunerii măsurii rechiziției de bunuri cu încălcarea scopului care a determinat tocmai luarea unei astfel de măsuri. Desigur, considerăm că funcționalitatea statului de drept, inclusiv în perioada instituirii stării de urgență, confirmă respectarea drepturilor patrimoniale ale cetățeanului și lasă deschisă calea unor acțiuni în instanță prin care să fie sancționate astfel de derapaje, dincolo de excepționalul situației în care ne aflăm. 

9. Ce repercursiuni poate avea refuzul de a preda bunul ce face obiectul rechiziționării?

Refuzul de a preda bunul rechiziționat în condițiile legii atrage răspunderea penală a proprietarului sau posesorului. Aceeași sancțiune aplicându-se, de altfel și în cazul sustragerii de la predare sau nedeclarării la recensământ a bunurilor supuse rechiziţionării.

Există totuși o situație excepțională în care refuzul proprietarului nu atrage angajarea răspunderii penale a acestuia: bunul care face obiectul rechiziționării nu se află în posesia sau detenția legală a proprietarului.