Conferință de presă: ROMÂNI SECHESTRAȚI ÎN MEXIC
Stimați colegi,
Vă readucem aminte că la finalul lunii ianuarie (a.c.) un grup numeros de cetățeni români au întâmpinat probleme la intrarea pe teritoriul Statelor Unite Mexicane, pe Aeroportul din Cancun. Cetățenii români au fost tratați ca niște infractori deosebit de periculoși, au fost maltratați verbal și chiar fizic. Ulterior au fost reținuți între 30 de ore și 3 zile pe aeroport, în zona neutră. Condițiile erau degradante. Nu au avut posibilitatea să se adreseze nici autorităților judiciare și nu au fost conduși în fața unui judecător de drepturi și libertăți. S-au evidențiat situații de detenție ilegală, precum și lipsa accesului liber la justiție, discriminare și tratament degradant.
În cadrul conferinței de presă vom discuta starea de fapt, dar și care sunt demersurile pe care le vom face în viitorul apropiat în fața instituțiilor europene.
Participanți:
>>> 20 dintre românii sechestrați în Mexic;
>>> Av. Eugen Iordăchescu, reprezentant avocat grup români.
Conferința de presă va avea loc fizic la GRAND HOTEL RIN, Strada Vitan – Bârzești 7D, București, Sala Paris, etaj 13. Datorită restricțiilor în vigoare (COVID-19), ne rezervăm dreptul de a limita numărul participanților.
Participarea se va putea face doar în condițiile în care ați confirmat până miercuri, 10 martie, ora 13:00, la adresa de mail: adrian.gog@prandmore.ro și ați primit acreditare în acest sens.
Mulțumim pentru înțelegere.
Persoană de contact:
Adrian Gog, reprezentant PR
tel. 0757.355.675
adrian.gog@prandmore.ro