Produse agricole distribuite, în natură și prin echivalent, de o societate agricolă către asociații săi. Anulare definitivă a deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a contestației

Printr-o decizie pronunțată în 29 ianuarie, Curtea de Apel Oradea a respins recursul organelor fiscale și a menținut sentința prin care Tribunalul Satu Mare anulase decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației emise la clientul nostru, o societate agricolă înființată conform Legii nr. 36/1991.

Cu ocazia unei inspecții fiscale, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a apreciat că produsele agricole distribuite, în natură și prin echivalent, de societatea agricolă către asociații săi ar reprezenta contravaloarea folosinței suprafețelor de teren deținute în proprietate de asociați și a căror exploatare o efectuează societatea. A stabilit, prin urmare, obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe veniturile din arendă și contribuții de asigurări sociale de sănătate în cuantum de peste 700.000 lei, la care se adaugă accesorii fiscale.

Împotriva deciziei de impunere societatea agricolă a formulat contestație, prezentând pe larg motivele pentru care distribuirea produselor către proprietarii terenurilor, sub reglementarea specifică societăților agricole, nu poate fi echivalată cu un raport juridic de arendare.

Contestația societății agricole a fost admisă, dispunându-se desființarea deciziei de impunere și refacerea inspecției fiscale, prilej cu care echipa de control urma să facă aplicarea unui regim fiscal mult mai împovărător pentru plătitorul de venituri (sub aspectul impozitului pe profit), respectiv cel specific veniturilor din dividende.

Prin acțiunea în contencios fiscal introdusă în fața Tribunalului Satu Mare, societatea agricolă a solicitat anularea atât a deciziei de soluționare a contestației, cât și a deciziei de impunere desființate.

Cererea a fost admisă integral, instanța observând vădita încălcare, de către organul de soluționare a contestației, a principiului non reformatio in pejus, reglementat, în materie fiscală, la art. 276 alin. (3) Cod procedură fiscală, conform căruia „prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac”.

Înlăturând apărările organelor fiscale care au susținut că, la refacerea inspecției fiscale, echipa de control va ține seama de principiul menționat și se va abține de la a stabili în sarcina societății obligații fiscale mai mari decât cele inițiale, instanța a primit argumentele noastre și a reținut că obligația de a nu crea o situație mai grea în propria cale de atac îi revine organului de soluționare a contestației, iar nu organului care reface inspecția fiscală și care trebuie să respecte „strict considerentele deciziei de soluționare a contestației care au condus la desființare, astfel cum acestea sunt menționate în decizie” [art. 129 alin. (2) și art. 279 alin. (3) Cod procedură fiscală], în caz contrar decizia de impunere fiind de plano nulă [art. 49 alin. (1) lit. e) Cod procedură fiscală].

În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de impunere ce fusese desființată în procedura de soluționare a contestației, instanța a respins excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes invocate de organele fiscale. A constatat instanța că, într-adevăr, art. 281 alin. (2) Cod procedură fiscală ce garantează dreptul de a ataca în contencios „deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative la care se referă” nu distinge după felul soluției dispuse prin decizia de soluționare a contestației. În plus, efectul admiterii cererii privind anularea deciziei de desființare este repunerea societății în situația anterioară emiterii acesteia [art. 281 alin. (4) Cod procedură fiscală]; cu alte cuvinte, anularea doar a deciziei de soluționare ar fi însemnat că societatea ar fi redevenit „beneficiara” deciziei de impunere prin care s-au stabilit obligații fiscale corespunzătoare regimului fiscal al veniturilor din arendă. Or, respectivul regim nu este incident în cazul societăților agricole, așa cum, de altfel, a subliniat și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin decizia sa.

Reprezentarea clientului a fost asigurată de domnul avocat asociat coordonator Eugen Iordăchescu și doamna avocat Livia Roman.