Aspecte relevante privind emiterea de monedă electronică
E-cash în dreptul penal şi relaţia cu infracţiunea de emitere frauduloasă de monedă
Ruxandra BARBU, avocat Iordăchescu & Asociații
Într-o epocă în care digitalizarea serviciilor tinde să devină o necesitate în rândul societăţii, menită să asigure eficientizarea tuturor relaţiilor contractuale frontaliere şi transfrontaliere (la un clic distanţă) precum şi creşterea nivelului de securitate, prezentul articol îşi propune să analizeze conceptul de e-cash din prisma dreptului naţional. În esenţă, tratez infracţiunea de emitere fără drept de monedă electronică prin raportare la condiţiile necesare pe care trebuie să le îndeplinească o persoană juridică pentru a putea emite o astfel de monedă, respectiv, relaţia dintre prezenta infracţiune şi infracţiunea de emitere frauduloasă de monedă prevăzută în cuprinsul art. 315 C.pen..
Raportat la definiţia monedei electronice, începând cu data de 25 iulie 2021, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 207/2021 pentru modificarea şi completarea Codului penal, în cadrul art. 180 alin. (3) C.pen. a fost preluată în integralitate definiția monedei electronice, astfel cum apare reglementată în art. 4 lit. f) din Legea 210/2019. Aşadar, moneda electronică reprezintă: acea valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanţă asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operaţiuni de plată şi care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică.
În ce priveşte sistemul E-Cash, acesta reprezintă o soluţie de plăţi software on-line ce presupune interacţiunea a trei pioni: instituţia emitentă de monedă electronică, cumpărătorul de monedă şi instituţiile care acceptă plata în monedă electronică. Propriu-zis, „confecţionarea” monedei E-cash se realizează la momentul cererii. În concret, cyberwallet-ul clientului calculează câte monede digitale şi de ce valori este nevoie pentru a satisface cererea de plată iar ulterior, software-ul generează în mod aleator numere de serie formate din 100 de cifre zecimale, aspect ce conturează un nivel relativ înalt de securitate, fiind dificil ca altcineva să genereze aceleaşi valori.
În esenţă, potrivit art. 2 din Legea 210/2019, orice persoană juridică poate deveni instituție emitentă de monedă electronică sub condiția obținerii în prealabil a unei autorizaţii de funcționare emisă de Banca Naţională a României. În vederea obţinerii prezentei autorizaţii, legiuitorul a stabilit o succesiune de condiții în cadrul Capitolului II din Legea 210/2019.
Aşadar, se impune ca: persoana juridică română să aibă sediul real pe teritoriul României şi să îşi propună să emită cel puţin o parte din moneda electronică pe teritoriul acesteia; din cererea de obţinere a autorizaţiei, adresată BNR, să rezulte respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de capitolul II din lege şi de reglementările date în aplicarea acestuia respectiv, proiectul să fie avizat favorabil de către BNR; să fie respectat plafonul minimal al capitalului social iniţial astfel cum prevede art. 17 din Legea 210/2019, respectiv cel puţin echivalentul în lei a 350.000 euro; prezenta autorizaţie permiţând instituţiei emitente să emită monedă electronică şi să presteze serviciile de plată în orice stat membru.
Raportat la relaţia dintre infracţiunea de emitere fără drept de monedă electronică, art. 109 alin. (1) din Legea 210/2019, şi emiterea frauduloasă de monede, prevăzută de art. 315 C.pen., un prim aspect important de precizat este că fiecare dintre cele două infracţiuni se bucură de autonomie normativă, acestea putând fi reţinute în concurs. Mai mult, ambele umăresc protejarea aceleaşi valori sociale însă cu toate acestea, decizia de politică penală a legiuitorului în ceea ce priveşte configuraţia acestora (deloc asemănătoare) pare să fie din nou şi, un nou, nefericit eşec legislativ.
În raport de tratamentul sancţionator, remarcăm existenţa unei discrepanţe excesivă între limitele de pedeapsă stabilite în cazul celor două infracţiuni, aspect ce denotă o evidentă lipsă de consecvenţă din partea legiuitorul. În concret, infracţiunea de emitere frauduloasă de monedă este sancţionată cu închisoarea de la 2 la 7 ani, atât în varianta principală, cât şi cea derivată, pe când, în cazul infracţiunii de emitere fără drept de monedă electronică, legiuitorul a abordat o atitudine mai puţin severă, stabilind ca sancţiune pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani alternativă cu amenda penală.
În acest sens, ca o concluzie generală consider că ne aflăm din nou într-o situaţie atipică pentru un sistem de drept, dar îndestul de tipică pentru statul român, anume aceea a lipsei de corelări şi coerenţă a reglementărilor actuale, ca efect direct al unui proces legislativ defectuos.
Conţinutul integral al articolului este disponibil online şi gratuit, putând fi accesat aici: https://bit.ly/2WARYVH